Cea mai trista zi din an si cea mai vesela tarta cu fructe

Niste cercetatori - probabil americani, zic eu, ca ei descopera toate lucrurile mai mult sau mai putin absurde - au ajuns la concluzia ca 16 ianuarie e ziua cea mai trista din an. 

Zic ei, ca o data ce intram in a doua jumatate a lunii ianuarie, revenim cu picioarele pe pamant dupa euforia sarbatorilor si multa lume intra chiar intr-un fel de depresie post-vacanta. Primavara pare ca nu o sa vina prea curand, pana la Paste mai e o gramada, cat despre vara si vacant mare, nici nu indraznim sa visam… Plus ca majoritatea incep cura de slabire/detoxifiere (sau macar incearca sa tina cura) si mai apar si frustrarile legate de rontzait verzituri si cruditati si baut ceai pe inima goala toata ziua…

Eeeeiii…. Ca sa fac fata cu brio zilei de maine, eu am facut azi un antidot minune contra depresiei si tristetii: o tarta vesela cu fructe si crema de vanilie! E moale, cremoasa, onctuoasa, colorata, parfumata - pai numai cand ma uit la ea si parca simt ca vine primavera si toate tristetile sunt gone with the wind! :-)

Iar daca cineva simte vreo depresie nepoftita ca ii da tarcoale, sa-mi spuna  numai si sunt gata sa o impart! ;-)

“Titanic Vals” si prajitura cu kiwi si frisca

Exista o scena antologica in piesa de teatru “Titanic Vals” a lui Musatescu: cea in care Spirache Necsulescu, pentru a scapa de cicaleala nevestei si a soacrei, isi ia palarie noua. O palarie verde, de plus. Numai ca, atunci cand se intoarce acasa si ii intalneste pe rand pe membrii familiei, toata lumea ii critica achizitia – ba ca e prea scumpa, ba ca nu a luat-o de la magazinul potrivit. Scena culmineaza cu intalnirea dintre Spirache si Chiriachita, soacra-sa, care – femeie voluntara si cu personalitate - il desfiinteaza sip e Spirache si pe palarie. :-) (In versiunea vazuta de mine a piesei, Spirache si soacra erau jucati magistral de Dem Radulescu si Tamara Buciuceanu).

Chiriachita: Ei taci!...E verde, sau mi se pare mie?... Ia aprinde lumina, maica…
Spirache: Verde… Verde, mama soacra…
Chiriachita: E, cum iti vine, om batran, c-o casa de copii, sa umbli cu palarie verde in cap?... Asta e palarie de crai… (Fulgerandu-l) Si cat ai dat pe ea?
Spirache (dezolat, ca sa scape): Gratis, mama soacra… Gratis! Mi-a dat-o subprefectul, de la frate-sau, advocatul, care a murit saptamana trecuta… Da’ e noua de tot… Defunctul nici n-a avut vreme s-o poarte, c-a murit prin surprindere…
Chiriachita: Ptiu! Bata-te Dumnezeu, Doamne iarta-ma, c-asa-mi vine sa-ti zic… trebuie sa fii tu care sa-ti inchipui ca eu o sa-ti permit sa porti palariile mortilor… Sa nu te prind cu ea in cap, ca ted au afara din casa!

Asa e si prajiturica mea – verde, cu crema de kiwi si vin alb, acoperita cu o paturica de frisca pufoasa. E una din primele mele prajituri, pe care am facut-o tot pentru a sarbatorii ziua de Sfantul Ion, acum cativa ani.
La Multi Ani, dragi Ioni si Ioane! Sa avem o zi frumoasa si sa ne sarbatorim, in ciuda vremii vitrege de afara! ;-)

Despre Benjamin Button, noul an si papanasi cu dulceata de capsuni

“For what it's worth: it's never too late or, in my case, too early to be whoever you want to be. There's no time limit, stop whenever you want. You can change or stay the same, there are no rules to this thing. We can make the best or the worst of it. I hope you make the best of it. And I hope you see things that startle you. I hope you feel things you never felt before. I hope you meet people with a different point of view. I hope you live a life you're proud of. If you find that you're not, I hope you have the strength to start all over again.”  - The curious case of Benjamin Button

In perioada sarbatorilor, am revazut filmul cu Benjamin Button- doamne, cat mi-a placut filmul asta! Am murit de ciuda ca n-a luat Oscarul acum 2 ani!
Si m-am gandit ca vorbele lui Benjamin de mai sus, sunt o urare foarte potrivita pentru un an nou: sa aveti puterea sa o luati de la capat ori de cate ori e nevoie in viata. Sa aveti curajul sa fiti cine vreti voi, nu cine va cer altii sa fiti. Sa nu uitati ca niciodata nu e “prea tarziu”.
La multi ani!

Traditia zice ca primul lucru din care trebuie sa mananci pe 1 ianuarie, sa fie pestele – ca sa te strecori in viata ca pestele prin apa in noul an.
Ei bine, pentru ca aveam o pofta nebuna si de nestavilit, eu am mancat papanasi! Cu smantana si dulceata de capsuni pe care o am de acum 2 ani, cand am facut in disperare la borcane cu dulceata mea preferata! Hmmm, sper ca asta nu inseamna ca o sa fiu pufoasa ca un papanas anul asta…
Nu arata prea sexy in poza papanasii mei, pentru ca nu aveam rabdarea necesara sa organizez o sedinta foto, ii mancam déjà din ochi! Dar lucrurile bune nu sunt neaparat perfecte, nu-i asa?... :-)

Tot in perioada de leneveala sarbatoreasca, s-a nascut si blogul de fata. Nici el nu e foarte aratos, e inca “under construction”. Deocamdata am transferat pe el notes-urile de pe Facebook, dar va creste el mare.
Si nici nu se vrea a fi inca un blog culinar – sunt destule astfel de bloguri, facute foarte bine. Poate la un moment dat o sa ajung sa postez si retetele de prajituri pe el – who knows, never say never -  dar deocamdata o sa povestesca despre multe.

Acestea fiind zise, inchei cu inca un citat din Benjamin Button:
“Our lives are defined by opportunities, even the ones we miss.”
Si va spun sa nu va ingrijorati pentru oportunitatile pierdute, ci sa le cautati pe cele viitoare! :-)