Valentine’s Day. Peste tot numai inimioare, bombonele de ciocolata, iepurasi si pisicute roz, fluturasi (in stomac sau in afara lui). Oare de ce au oamenii nevoie de o sarbatoare imprumutata de la americani ca sa isi arate dragostea fata de cineva?!...
E o intrebare retorica, bineinteles.
Poetii descriu dragostea ca pe o emotie pe care n-o putem controla, care copleseste ratiunea si bunul simt. Care vine si se instaleaza pe furis, iar cand iti dai seama e prea tarziu ca sa o mai izgonesti. Care te ia de fiecare data prin surprindere, te ameteste si te face sa capitulezi fara nici un fel de lupta.
Oamenii de stiinta, dimpotriva, spun ca nu e nici o minune si ca in dragostea dintre 2 persoane totul tine de hormoni, cromozomi, material genetic si alte chestii din astea.
Eu una, am renuntat a incerca sa mi-o explic.
Se spune ca prima dragoste nu se uita niciodata. Pentru mine cel putin, asa e - inca mi-o aduc aminte foarte bine. Eram la gradinita, pe EL il chema Adrian, era inalt, slab si cam talamb. Cum mai era si timid pe deasupra, iar eu precum un manz naravas, am decis sa iau initiativa: o data m-am asezat langa el la masa de pranz si i-am oferit jumatate din oul meu fiert. (Intre noi fie vorba, nu mi-a placut niciodata albusul de la oul fiert…)
Nu imi mai aduc aminte daca l-a acceptat sau nu, dar dupa aceea ne jucam mereu impreuna in nisipul din curte si la serbarea de sfarsit de an am declarat ca nu voi participa la dansuri decat daca fac pereche cu Adrian! Mda, cred ca aveam ceva personalitate pe vremea aia.
De atunci m-am indragostit de multe ori; si de fiecare data a fost altfel.
Am iubit "inocent si copilareste", cand o simpla privire isca "fluturi in stomac" si flacari in obraji. Cand faptul de a fi in preajma lui ma facea sa ma comport "like a fool", sa imi pierd graiul si sa ma balbai sau, dimpotriva, sa vorbesc neintrerupt. Cand nu stiam exact ce este acel lucru fragil, dar nu indrazneam sa marturisesc nimanui nimic de teama sa nu dispara. Dar am crescut si a trecut.
Am iubit "prieteneste" cand ceea ce simteam era undeva la granite dintre dragoste si prietenie. Cand vroiam sa-mi fie aproape fara sa-mi doresc neaparat atingerea fizica. Cand imi placea sa stam de vorba si sa radem, apoi ne sarutam pe obraz si ne desparteam. Iar la un moment dat am luat-o fiecare pe alt drum, fara regrete sau pareri de rau.
Am iubit "smechereste" – cand ne tachinam si radeam tot timpul. Cand ne "intepam",ne ironizam si ne duelam continuu, incercand sa iesim deasupra celuilalt. Dar la un moment dat ne-am saturat de joaca si am plecat mai departe.
Am iubit "dureros" – cand au fost mai multe lucruri care au ranit in loc sa aduca fericire. Durea cand nu suna, durea cand ma ignora, durea cand il vedeam zambind alcuiva, durea cand nu era langa mine, durea cand eu vroiam mai mult, dar el nu. Undeva am citit ca e mai bine sa iubesti neimpartasit, decat deloc. Hm…discutabil… Dar intr-o zi mi-am amintit ca am si mandrie si forta sa merg mai departe.
Am iubit "adanc". Atat de adanc incat simplul fapt ca ne uneam palmele si ne impleteam degetele facea sa ni se intrepatrunda fiintele. Cand stiam ca va fi "acolo" ori de cate ori voi avea nevoie de el – neconditionat. Cand distanta fizica nu insemna nimic, atata timp cat sufletele noastre se cautau si se gaseau oricat de departe ar fi fost. Cred ca asta e iubirea cea mai grea. Wasn't been to be!
Exista oare "marea dragoste" sau e doar o sintagma inventata de poeti?...– unii spun ca, constient sau nu, cu totii o cautam de-a lungul vietii. Eu cred ca da, numai ca putini au sansa sa o intalneasca, putini au rabdarea sa o caute.
Si mai cred ca sunt lucruri in care nu isi au rostul jumatatile de masura. Iar dragostea e unul dintre ele.
Azi am ocolit prajiturile in forma de inimioara, gatite cu glazura roz sau rosie (pfuiii...), dar am facut o prajitura aromata si dulce ca dragostea. Prajitura-copac sau Baumkuchen pe numele ei nemtesc – straturi de blat cu migdale, intretaiate de gem acrisor de prune si stropite cu crema de whiskey, invelita intr-un strat de martipan cu aroma amaruie si in final (ca asta nu se putea sa lipseasca!) ciocolata cremoasa. Cam asa e si dragostea, nu-i asa?... Uneori dulce, uneori acrisoara, cateodata amara, cateodata imbatatoare. ;-)
No comments:
Post a Comment