Despre oameni si culori

Dintotdeauna mi-au placut si am cautat culorile. Fiecare culoare imi spune ceva, imi da o anumita stare de spirit. Sau poate ca starea de spirit imi impune o anumita culoare, nu stiu...Rosu imi da senzatia de viata, pasiune, energie. Albastrul imi da calm, liniste, serenitate. Rozul e jucaus si dulce. Verdele e libertate si deschidere. Si tot asa...

Nu mai stiu prin ce clasa, aveam in manualul de limba romana o poezie de Bacovia si una din strofe era asa – profesoara ne explica ca poetul a vrut sa exprime astenia de primavara...

Verde crud, verde crud,

Mugur roz si alb si pur

Vis de-albastru si azur,

Te mai vad, te mai aud!

Iar mie mi se parea asa o prostie sa spui ca o explozie de culoare si energie ca asta induce alt sentiment decat bucurie...In fine, oamenii vad acelasi lucru in mod diferit.

Odata, de muuuult, cineva imi scria asa despre relatiile dintre oameni si culori (si atunci, si acum gasesc ca e o comparatie interesanta si inedita...)

"Pacat ca ne pierdem permanent intre oameni, intre cuvinte, intre situatii...facem compromisuri doar pt a ne adapta unei lumi in care nu ne potrivim pt ca unicitatea ne caracterizeaza existenta. Pentru ca acceptarea cu adevarat a acesteia inseamna acceptarea unei incompatibilitati cu ceilalti, chiar a unui tip de singuratate...

Ar fi ca si cum fiecare persoana sa poarte o culoare astfel incat sa nu existe doua persoane pe Pamant imbracate identic...Aproximativ 6 miliarde de culori total diferite...Ar fi ceva, nu-i asa? Si cand te gandesti ca apoi toata viata cauti acea nuanta, care alaturata tie sa creeze intensitate...si cand te gandesti ca poti renunta la un moment dat...sau poti alege o nuanta care e in contrast...

Majoritatea alegem calea de mijloc: incercam sa gasim nuante foarte asemanatoare, sa le combinam si sa imbracam una comuna...Atunci ne amagim frumos ca exista "acea potrivire"...

Mai exista si varianta neacceptarii compromisului...Dar asta ar insemna sa traim vesnic singuri si dezamagiti de inexistenta unei asemanari...

Este copilaresc sa ne amagim ca suntem destul de puternici pentru a schimba ceva...Putem transforma rosul in albastru?...”

Nuuu, nu putem trasforma rosul in albastru. Si nici nu as vrea,mai bine lasam asa doua culori superbe...

Saptamana asta am facut o prajitura de o singura culoare: alb. Fara alte nuante care care sa ii dea intensitate sau sa fie in contrast. Insa e perfecta asa cum e!

E o prajitura cu ciocolata alba si nuca de cocos - moale si pufoasa ca o noapte de iarna ninsa. Si insiropata bine cu lichior de cocos – hehe, ca sa nu ni se para noaptea de iarna prea geroasa! :-)