Nu avem TIMP

“Aceasta musculita traieste doar o zi. Crezi ca e nefericita? Nu. Pentru ca face doar ceea ce ii place”.

Asa zicea odata, demult, o reclama la Vodafone si daca facem abstractie de faptul ca numita musculita aducea mai mult a libelula – probabil era mutant ca in ziua de azi totul e modificat genetic - era chiar reusita. Mai mult, m-a facut sa ma gandesc.

Te-ai gandit vreodata la cat de intens ai trai o singura zi , daca ai stii ca viata ar dura o saptamana, sa zicem?…La ce lucruri ai renunta si pe care te-ai grabi sa le faci?… Cate nimicuri ai sterge din minte si cate obisnuinte ar disparea lasand loc lucrurilor cu adevarat importante?

Stiu, ca lucrurile sunt relative. Pentru unii e important sa aiba un acoperis deasupra capului si o bucata de paine, pentru altii sa castige foarte multi bani, pentru altii sa obtina un anumit statut social si recunoasterea din partea celorlalti - in fond, fiecare are dreptul sa ceara de la viata atat cat ii trebuie sa se simta fericit. Sau, poate ca, de fapt, fiecare ne dorim cate putin din toate aceastea…

Numai ca nu avem TIMP pentru toate.

Eeei, Timpul e ceva aparte…Abstract, dar totusi concret. Firav si delicat, dar care totusi are forta sa ne influenteze in tot ce facem. Prea timid, sau poate prea mandru ca sa se apropie si sa vina singur la noi. Atunci…renuntam? Sau il cautam noi, il imblanzim si il facem sa ne ajute sa obtinem ceea ce dorim?…

Multi oameni nici nu mai stiu in ziua de azi ce asteapta, in fond, de la viata. Cei mai multi intra in niste tipare de gandire, traire si actiune care prind radacini adanci, care devin obisnuite si care genereaza inertie, rutina, dependenta. Ucid nevoia de a schimba inca inainte de a se naste – stiu, sta in firea noastra sa alegem calea mai usoara, chiar daca asta inseamna limitare a potentialului, a creativitatii, a fortei din noi. Oamenii acestia vor spune tot timpul “Nu am TIMP!”.

Exista ceva ce iti doresti cu adevarat sa faci? Splendid! Fa precum musculita, nu te lasa niciodata amortit de rutina si comoditate. Nu te lamenta despre circumstante si ostacole. Schimba-le. Angajeaza-te. Iesi din cochilia calduta si protectoare a obisnuintei.

Poate ca nu e nevoie de un scop maret si inaltator care sa schimbe mersul lumii si sa revolutioneze stiinta omenirii. Dar cine spune ca ar trebui sa faci toate astea?! E de ajuns sa schimbe rutina din jurul tau si sa te faca sa fii mai constient de tine si de darurile pe care le-ai primit, sa te faca sa iti explorezi limitele si sa calci pe taramuri ale sinelui tau neexplorate inca…

Istoria ne-a dat de-a lungul timpului o multime de exemple de oameni care au pornit de la o simpla idee si au reusit sa creeze lucruri care ne minuneaza si azi. Insa diferenta dintre ei si ceilalti este curajul. Curajul de a visa, curajul de a-si stabili un tel, de a incerca sa-l atinga si de a o lua de la capat daca este nevoie, curajul de a nu renunta. Curajul de a-si alege soarta si de a o trai din plin, in continua miscare pentru ca numai asa o zi va fi diferita de cealalta.

Sau, cum zice Coelho, curajul “de a ne intalni pe noi insine, de a uita ce credem ca suntem si de a fi ceea ce suntem cu adevarat”.

Eu mi-am facut TIMP zilele astea pentru o prajitura numai buna pentru o zi frumoasa de toamna. O prajitura cu ciocolata si pere, acoperita cu un strat de frisca pufoasa si pudrata cu cacao. Enjoy it! :-)