Pe cand eram inca mica, dar incepusem sa aspir spre statutul de „domnisoara”, bunica incerca sa ma atraga in bucatarie si sa-mi impartaseasca din secretele unei gospodine experimentate. Insa nu prea avea succes biata bunica – fugeam de bucatarie ca dracul de tamaie. Nu-mi placea deloc sa toc legume sau zarzavaturi, sa stau in aburul si mirosul de mancare, ca sa nu mai vorbesc de carnea cruda care imi taia orice pofta sa mananc friptura oricat de apetisanta ar fi arata ea rumenita.
Atunci se supara si imi prezicea ca nu o sa ma marit daca nu stiu sa gatesc – nu ma speria nici asta si preferam sa stau ascunsa in vreun colt cu o carte in brate.
Nici eu si nici bunica nu ne-am fi inchipuit atunci ca va veni o vreme in care gatitul va deveni una din activitatile pe care le voi face cu mult drag cativa ani buni mai tarziu...
Bunica nu stia sa faca prajituri – ea facea doar placinta cu branza sau dovleac si cornulete umplute cu gem si nuca, apoi tavalite prin zahar pudra din care mancai de nu te mai opreai. Ah, si toata gama de coca prajita sub forma de gogosi, scovergi, uscatele si inca un soi de gogosele mici, puse cu lingura in ulei incins, dar nu imi mai amintesc cum se chemau.
Azi am facut si eu placinta cu branza, dar nu dupa reteta bunicii. E o placinta sarata, fara foi si cu 4 feluri de branzeturi. Cu un pic de bucuioc si presarata cu susan balai, dupa o reteta cipriota. Eu am savurat-o la micul dejun cu o cana de lapte cu cacao – a fost numai buna! ;-)
No comments:
Post a Comment